AI Act Documents:

Articolul 10: Datele și guvernanța datelor

Se aplică de la 2 decembrie 2027 (cu grad ridicat de risc în temeiul anexei III) / 2 august 2028 (cu grad ridicat de risc în temeiul anexei I), în conformitate cu Articolul 113(c)
1. Sistemele de IA cu grad ridicat de risc care utilizează tehnici ce implică antrenarea modelelor de IA cu date se dezvoltă pe baza unor seturi de date de antrenamentdate de antrenamentînseamnă datele utilizate pentru antrenarea unui sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) prin adaptarea parametrilor săi care pot fi învățațiArticle 3(29), de validare și de testare care îndeplinesc criteriile de calitate menționate la alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol și la articolul 4a alineatul (1) ori de câte ori sunt utilizate astfel de seturi de date.
2. Seturile de date de antrenamentdate de antrenamentînseamnă datele utilizate pentru antrenarea unui sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) prin adaptarea parametrilor săi care pot fi învățațiArticle 3(29), de validare și de testare fac obiectul unor practici de guvernanță și gestionare a datelor adecvate scopului preconizat al sistemului de IA cu grad ridicat de risc. Practicile respective se referă în special la:
(a) opțiunile de proiectare relevante;
(b) procesele de colectare a datelor și originea datelor, iar în cazul datelor cu caracter personal, scopul inițial al colectării datelor;
(c) operațiunile relevante de prelucrare în vederea pregătirii datelor, cum ar fi adnotarea, etichetarea, curățarea, actualizarea, îmbogățirea și agregarea;
(d) formularea unor ipoteze, în special în ceea ce privește informațiile pe care datele ar trebui să le măsoare și să le reprezinte;
(e) o evaluare a disponibilității, a cantității și a adecvării seturilor de date necesare;
(f) examinarea în vederea identificării unor posibile prejudecăți care sunt susceptibile să afecteze sănătatea și siguranța persoanelor, să aibă un impact negativ asupra drepturilor fundamentale sau să conducă la o discriminare interzisă în temeiul dreptului Uniunii, în special în cazul în care datele de ieșire influențează datele de intrare pentru operațiunile viitoare;
(g) măsuri adecvate pentru detectarea, prevenirea și atenuarea posibilelor prejudecăți identificate în conformitate cu litera (f);
(h) identificarea lacunelor sau a deficiențelor relevante în materie de date care împiedică conformitatea cu prezentul regulament și a modului în care acestea pot fi abordate.
3. Seturile de date de antrenamentdate de antrenamentînseamnă datele utilizate pentru antrenarea unui sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) prin adaptarea parametrilor săi care pot fi învățațiArticle 3(29), de validare și de testare sunt relevante, suficient de reprezentative, și pe cât posibil, fără erori și complete, având în vedere scopul preconizat. Acestea au proprietățile statistice corespunzătoare, inclusiv, după caz, în ceea ce privește persoanele sau grupurile de persoane în legătură cu care se intenționează să fie utilizat sistemul de IA cu grad ridicat de risc. Caracteristicile respective ale seturilor de date pot fi îndeplinite la nivelul seturilor de date individuale sau la nivelul unei combinații a acestora.
4. Seturile de date iau în considerare, în măsura impusă de scopul preconizat, caracteristicile sau elementele specifice cadrului geografic, contextual, comportamental sau funcțional specific în care este destinat să fie utilizat sistemul de IA cu grad ridicat de risc.
5.
(a)
(b)
(c)
(d)
(e)
(f)
6. Pentru dezvoltarea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc care nu utilizează tehnici ce implică antrenarea modelelor de IA, alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol și articolul 4a alineatul (1) se aplică numai seturilor de date de testaredate de testareînseamnă datele utilizate pentru a furniza o evaluare independentă a sistemului de IA, în scopul de a confirma performanța preconizată a sistemului respectiv înainte de introducerea sa pe piață sau de punerea sa în funcțiuneArticle 3(32).