Considerent 148
(148)
Prezentul regulament ar trebui să instituie un cadru de guvernanță care să permită, pe de o parte, coordonarea și sprijinirea aplicării prezentului regulament la nivel național și, pe de altă parte, consolidarea capabilităților la nivelul Uniunii și integrarea părților interesate în domeniul IA. Punerea în aplicare și respectarea efectivă a prezentului regulament necesită un cadru de guvernanță care să permită coordonarea și consolidarea cunoștințelor de specialitate centrale la nivelul Uniunii. Oficiul pentru IAOficiul pentru IAînseamnă funcția Comisiei de a contribui la punerea în aplicare, monitorizarea și supravegherea sistemelor de IA și a modelelor de IA de uz general și la guvernanța IA, prevăzută în Decizia din 24 ianuarie 2024 a Comisiei; trimiterile din prezentul regulament la Oficiul pentru IA se interpretează ca trimiteri la ComisieArticle 3(47) a fost instituit printr-o decizie a Comisiei 45Decizia Comisiei din 24 ianuarie 2024 de instituire a Oficiului european pentru inteligența artificială [C(2024) 390]. și are ca misiune să dezvolte cunoștințele de specialitate și capabilitățile Uniunii în domeniul IA și să contribuie la punerea în aplicare a dreptului Uniunii privind IA. Statele membre ar trebui să faciliteze sarcinile Oficiului pentru IA cu scopul de a sprijini dezvoltarea, la nivelul Uniunii, a cunoștințelor de specialitate și a capabilităților Uniunii și de a consolida funcționarea pieței unice digitale. În plus, ar trebui să fie instituit un Consiliu IA compus din reprezentanți ai statelor membre, un grup științific care să integreze comunitatea științifică și un forum consultativ pentru a furniza contribuții ale părților interesate pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, la nivelul Uniunii și la nivel național. Dezvoltarea cunoștințelor de specialitate și a capabilităților Uniunii ar trebui să includă și valorificarea resurselor și cunoștințelor de specialitate existente, în special prin sinergii cu structurile create în contextul aplicării la nivelul Uniunii a altor acte legislative și al sinergiilor cu inițiativele conexe de la nivelul Uniunii, cum ar fi Întreprinderea comună EuroHPC și unitățile de testare și experimentare în domeniul IA din cadrul programului „Europa digitală”.
Note de subsol
↑[45]
Decizia Comisiei din 24 ianuarie 2024 de instituire a Oficiului european pentru inteligența artificială [C(2024) 390].