Considerent 100
(100)
Atunci când un model de IA de uz generalmodel de IA de uz generalînseamnă un model de IA, inclusiv în cazul în care un astfel de model de IA este antrenat cu un volum mare de date care utilizează autosupravegherea la scară largă, care prezintă o generalitate semnificativă și este capabil să îndeplinească în mod competent o gamă largă de sarcini distincte, indiferent de modul în care este introdus pe piață și care poate fi integrat într-o varietate de sisteme sau aplicații din aval, cu excepția modelelor de IA care sunt utilizate pentru activități de cercetare, dezvoltare sau creare de prototipuri înainte de introducerea pe piațăArticle 3(63) este integrat într-un sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) sau face parte dintr-un astfel de sistem, acest sistem ar trebui să fie considerat a fi un sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) de uz generalsistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) de uz generalînseamnă un sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) care se bazează pe un model de IA de uz generalmodel de IA de uz generalînseamnă un model de IA, inclusiv în cazul în care un astfel de model de IA este antrenat cu un volum mare de date care utilizează autosupravegherea la scară largă, care prezintă o generalitate semnificativă și este capabil să îndeplinească în mod competent o gamă largă de sarcini distincte, indiferent de modul în care este introdus pe piață și care poate fi integrat într-o varietate de sisteme sau aplicații din aval, cu excepția modelelor de IA care sunt utilizate pentru activități de cercetare, dezvoltare sau creare de prototipuri înainte de introducerea pe piațăArticle 3(63) și care are capabilitatea de a deservi o varietate de scopuri, atât pentru utilizare directă, cât și pentru integrarea în alte sisteme de IAArticle 3(66) atunci când, în urma acestei integrări, acest sistem are capabilitatea de a servi unei varietăți de scopuri. Un sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) de uz generalsistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) de uz generalînseamnă un sistem de IAsistem de IAînseamnă un sistem bazat pe o mașină care este conceput să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie și care poate prezenta adaptabilitate după implementare, și care, urmărind obiective explicite sau implicite, deduce, din datele de intrare pe care le primește, modul de generare a unor rezultate precum previziuni, conținut, recomandări sau decizii care pot influența mediile fizice sau virtualeArticle 3(1) care se bazează pe un model de IA de uz generalmodel de IA de uz generalînseamnă un model de IA, inclusiv în cazul în care un astfel de model de IA este antrenat cu un volum mare de date care utilizează autosupravegherea la scară largă, care prezintă o generalitate semnificativă și este capabil să îndeplinească în mod competent o gamă largă de sarcini distincte, indiferent de modul în care este introdus pe piață și care poate fi integrat într-o varietate de sisteme sau aplicații din aval, cu excepția modelelor de IA care sunt utilizate pentru activități de cercetare, dezvoltare sau creare de prototipuri înainte de introducerea pe piațăArticle 3(63) și care are capabilitatea de a deservi o varietate de scopuri, atât pentru utilizare directă, cât și pentru integrarea în alte sisteme de IAArticle 3(66) poate fi utilizat direct sau poate fi integrat în alte sisteme de IA.