Articolul 81: Procedura de salvgardare a Uniunii
1.
Dacă, în termen de trei luni de la primirea notificării menționate la articolul 79 alineatul (5) sau în termen de 30 de zile în cazul nerespectării interdicției privind practicile în domeniul IA menționate la articolul 5, se ridică obiecții de către autoritatea de supraveghere a pieței a unui stat membru împotriva unei măsuri luate de altă autoritate de supraveghere a piețeiautoritate de supraveghere a piețeiînseamnă autoritatea națională care desfășoară activități și ia măsuri în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1020Article 3(26) sau în cazul în care Comisia consideră că măsura este contrară dreptului Uniunii, Comisia inițiază fără întârzieri nejustificate consultări cu autoritatea de supraveghere a pieței a statului membru relevant și cu operatorul sau operatorii și evaluează măsura națională. Pe baza rezultatelor evaluării respective, Comisia decide dacă măsura națională este justificată sau nu în termen de șase luni ori, în cazul nerespectării interdicției privind practicile în domeniul IA menționate la articolul 5, în termen de 60 de zile de la notificarea menționată la articolul 79 alineatul (5) și notifică această decizie autorității de supraveghere a pieței a statului membru în cauză. Comisia informează, de asemenea, toate celelalte autorități de supraveghere a pieței cu privire la decizia sa.
2.
În cazul în care Comisia consideră că măsura luată de statul membru în cauză este justificată, toate statele membre se asigură că iau măsuri restrictive adecvate în ceea ce privește sistemul de IA în cauză, cum ar fi impunerea retragerii fără întârzieri nejustificate a sistemului de IA de pe piața lor, și informează Comisia în consecință. În cazul în care Comisia consideră că măsura națională este nejustificată, statul membru în cauză retrage măsura și informează Comisia în consecință.
3.
Atunci când măsura națională este considerată justificată, iar neconformitatea sistemului de IA este atribuită unor deficiențe ale standardelor armonizate sau ale specificațiilor comune menționate la articolele 40 și 41 din prezentul regulament, Comisia aplică procedura prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012.