Articolul 92: Competența de a efectua evaluări
1.
Oficiul pentru IAOficiul pentru IAînseamnă funcția Comisiei de a contribui la punerea în aplicare, monitorizarea și supravegherea sistemelor de IA și a modelelor de IA de uz general și la guvernanța IA, prevăzută în Decizia din 24 ianuarie 2024 a Comisiei; trimiterile din prezentul regulament la Oficiul pentru IA se interpretează ca trimiteri la ComisieArticle 3(47), după consultarea Consiliului IA, poate efectua evaluări ale modelului de IA de uz general în cauză:
(a)
pentru a evalua respectarea de către furnizorfurnizorînseamnă o persoană fizică sau juridică, o autoritate publică, o agenție sau un alt organism care dezvoltă un sistem de IA sau un model de IA de uz general sau care comandă dezvoltarea unui sistem de IA sau a unui model de IA de uz general și îl introduce pe piață sau pune în funcțiune sistemul de IA sub propriul nume sau propria marcă comercială, contra cost sau gratuitArticle 3(3) a obligațiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, în cazul în care informațiile colectate în temeiul articolului 91 sunt insuficiente; sau
(b)
pentru a investiga riscurile sistemice la nivelul Uniunii ale modelelor de IA de uz general cu risc sistemicrisc sistemicînseamnă un risc specific capabilităților cu impact ridicat ale modelelor de IA de uz general, având un impact semnificativ asupra pieței Uniunii ca urmare a amplorii acestora sau a efectelor negative reale sau previzibile în mod rezonabil asupra sănătății publice, siguranței, securității publice, drepturilor fundamentale sau asupra societății în ansamblu, care poate fi propagat la scară largă de-a lungul lanțului valoricArticle 3(65), în special în urma unei alerte calificate a grupului științific în conformitate cu articolul 90 alineatul (1) litera (a).
2.
Comisia poate decide să numească experți independenți care să efectueze evaluări în numele său, inclusiv din cadrul grupului științific instituit în temeiul articolului 68. Experții independenți numiți pentru această sarcină îndeplinesc criteriile menționate la articolul 68 alineatul (2).
3.
În sensul alineatului (1), Comisia poate solicita accesul la modelul de IA de uz general în cauză prin intermediul API sau al altor mijloace și instrumente tehnice adecvate, inclusiv codul sursă.
4.
Cererea de acces menționează temeiul juridic, scopul și motivele cererii și stabilește termenul în care trebuie acordat accesul, precum și amenzile prevăzute la articolul 101 pentru neacordarea accesului.
5.
Furnizorul modelului de IA de uz general în cauză sau reprezentantul acestuia furnizează informațiile solicitate. În cazul persoanelor juridice, societăților sau firmelor ori în cazul în care furnizorul nu are personalitate juridică, persoanele autorizate să îl reprezinte în temeiul legii sau al statutului său furnizează accesul solicitat în numele furnizorului modelului de IA de uz general în cauză.
6.
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care stabilesc modalitățile detaliate și condițiile evaluărilor, inclusiv modalitățile detaliate de implicare a experților independenți, precum și procedura de selecție a acestora. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 98 alineatul (2).
7.
Înainte de a solicita accesul la modelul de IA de uz general în cauză, Oficiul pentru IAOficiul pentru IAînseamnă funcția Comisiei de a contribui la punerea în aplicare, monitorizarea și supravegherea sistemelor de IA și a modelelor de IA de uz general și la guvernanța IA, prevăzută în Decizia din 24 ianuarie 2024 a Comisiei; trimiterile din prezentul regulament la Oficiul pentru IA se interpretează ca trimiteri la ComisieArticle 3(47) poate iniția un dialog structurat cu furnizorul modelului de IA de uz general, pentru a colecta mai multe informații cu privire la testarea internă a modelului, la garanțiile interne pentru prevenirea riscurilor sistemice și la alte proceduri și măsuri interne pe care furnizorul le-a instituit pentru a atenua astfel de riscuri.